Pareri despre acest site?
Impresii despre Viştea?
Ganduri pentru prieteni?
Scrie-le in cartea de oaspeti!
Click aici!

Portul popular din Viştea este practic şi frumos. Femeile poartă iarna ie de bumbac cu flori cusute cu mâna, cheptăriţe din piele de miel, şorţ cu flori roşii pe fond negru, iar pe cap, fetele şi feciorii poartă pălărie, iar femeile căsătorite cârpe. O trăsătură a vestimentaţiei populare este că toate piesele sunt bine strânse pe corp, ceea ce dă o notă de supleţe. Costumul bărbătesc este compus din cămaşă, pantaloon de cânepă şi haină de lână. Cheptarele sunt făcute de meşteri din Viştea de Jos sau din Rucăr.

Obiceiuri

Cele mai multe obiceiuri populare ale comunei erau legate de vârsta copilului.

  • La naşterea copilului viştenele obinuiau să-i pună în scutec sau în scăldătoare, diferite obiecte, simboluri ale diveselor meşteşuguri sau calităţi menite noului născut.
  • Copiii începeau de mici să deprindă cantecele şi dansurile populare, astfel că la vârsta adolescenţei intrau în joc gata învăţaţi.
  • Şezătorile erau petrecerile cele mai frumoase ale tinerilor, cu cântece şi jocuri specifice.
  • Nunta era cu adevărat o sărbătoare a întregului sat, fiecare nuntaş jucând un rol cunoscut mai dinainte. În vechime, nunta ţinea o săptămână, de joi până joi. Tot timpul se juca şi se cânta.
  • De Crăciun se organiza ceata de feciori în frunte cu un vătaf. Ceata organiza jocul pe toată perioada sărbătorilor.

Jocul stătea în mijlocul multor obiceiuri ale localnicilor din Viştea. Printre jocuri se numără: învârtita, haţegana, brâul, sârba, hodoroaga, raţa, romana. În anul 1939, a avut loc în Suedia la Stockholm, Congresul Internaţional al Ştiinţei Etnografice şi al Dansurilor Populare. La acest congres a participat ca reprezentantă a României, formaţia de dansuri din Viştea de Jos care a ocupat locul întâi. De atunci, în sat şi în întreaga comună, dansurile populare au avut o importanţă deosebită.

În prezent se mai ţin doar câteva din aceste obiceiuri: colindatul cetei de feciori în ajunul Crăciunului, şi colindatul Irozilor în ziua de Crăciun.


Muzeul Popular din Viştea de Jos reuneşte cele mai reprezentative piese de artă populară, fotografii, obiecte casnice, unelte de lucru- adunate de-a lungul timpului de sătenii din comună. Muzeul este folosit ca spaţiu didactic pentru elevii şcoliilor din comună, dar este şi un punct turistic important pentru cei care doresc să admire elemente din trecutul zonei.

Religie


Populaţia majoritară este de religie ortodoxă. Înainte de 1950 în comună exista o comunitate Greco-Catolică puternică însă aceasta a fost asimilată de Biserica Ortodoxă. Pe raza comunei funcţionează următoarele puncte de cult şi monumente istorice.




  • Viştea de Jos: două Biserici Ortodoxe, două monumente istorice, patru troiţe.
  • Viştea de Sus: o Biserică Ortodoxă, o Casă de Rugăciune Evenghelică.
  • Olteţ: o Biserică Ortodoxă, două troiţe.
  • Rucăr: o Biserică Ortodoxă, o Casă de Rugăciune Baptistă.

Biserica Vistea
Biserica Vistea
Citeste mai mult!
 
 
Primaria Vistea © 2007
Toate drepturile rezervate
Home | Turism | Istorie | Primarul | Consiliul local | Hotarari | Galerie | Formulare | Proiecte de viitor